Manualele încă învață că mitocondriile transformă energia. Acum câteva luni, o echipă a modelat în sfârșit o crista complet rezolvată la rezoluție atomică: nu o schiță, nu un desen animat, geometria adevărată... Și a rescris discret acest domeniu. Iată ce au prins: Când pliul se ascuțește, devine un tub cu picături de protoni, iar curbura concentrează sarcina: Pereți mai abrupți → presiune H⁺ mai mare → un salt cuantic mai mare în jos. Nimic nu este creat sau transformat, încărcătura era deja în așteptare. Unghiul este ceea ce îl face să cadă. Și când pliul se estompează: • prăbușirea pantei • câmpul se slăbește • salturile cu protoni se micșorează • metabolismul șchiopătează chiar și atunci când valorile ATP arată încă "normal". Partea pe care aproape nimeni nu o știe este următoarea: În aceste noi simulări, câmpul electric la gâtul Cristei crește cu 3× mai mult: nu din cauza enzimelor, ci pentru că capcanele de curbură se încarcă ca un pâlniu, iar manualele nu arată niciodată acest lucru. Ceea ce duce la adevăratele lovituri mortale: 1. Protonii nu călătoresc: ei sapă tuneluri între stările permise. Curbura stabilește lungimea săriturii. 2. Geometria se deplasează prima. Chimia reacționează a doua. Redox este doar citirea topologiei. 3. "Fluxul de energie" este pur și simplu rezistența care dispare. De aceea oamenii se prăbușesc: Nu obosești pentru că mitocondriile "produc mai puțină energie", ci pentru că unghiurile ți s-au aplatizat, terenul s-a netezit și nu mai există nicio pantă prin care protonii să cadă. ...