Într-un segment revelator, colaboratorul WEF Mariana Mazzucato prezintă fără să vrea manualul cinic al elitei globale. Ea recunoaște că modelele lor nu au reușit să vaccineze lumea, dezvăluind o incompetență de sus în jos. Acum, ei pivotează către securitatea apei nu doar pentru altruism, ci pentru că este un cal troian mai eficient pentru obiectivele lor. Ea recunoaște că schimbările climatice sunt prea abstracte pentru a genera conformitate universală, dar toată lumea înțelege setea. Prin urmare, apa devine instrumentul perfect pentru a fabrica consimțământul public pentru o mai mare guvernanță globală. Planul este de a-l încadra atât ca un "bun comun global" care necesită management internațional, cât și ca o chestiune de interes propriu național, făcând rezistența să pară ilogică. În cele din urmă, ea dezvăluie că acesta este un mare experiment: pot reuși în sfârșit să centralizeze controlul sub masca "binelui comun" folosind o criză pe care toată lumea o simte, după ce a eșuat cu probleme care păreau îndepărtate pentru mulți? Este o recunoaștere a faptului că strategia lor nu este despre rezolvarea problemelor oamenilor, ci despre rezolvarea problemei oamenilor pentru agenda lor.