Aveți perfectă dreptate că vaccinurile au salvat milioane de vieți și reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale medicinei moderne. Acest fapt nu ar trebui niciodată respins sau minimalizat. În același timp, mă întreb de ce este atât de greu să ținem ambele idei în cap simultan – că vaccinurile au făcut un bine imens și că nu este nerezonabil să examinăm aspecte ale modului în care sunt administrate astăzi. De exemplu, de ce nu putem avea o conversație reală despre necesitatea unei vaccinări împotriva hepatitei B la naștere pentru un nou-născut sănătos? Sau dacă programul CDC, care a devenit mai agresiv de-a lungul anilor, ar putea merita o reevaluare? Sau despre siguranța adjuvanților precum aluminiul atunci când sunt injectați la sugari cu sistem imunitar în curs de dezvoltare? De asemenea, pare corect să subliniem că majoritatea studiilor pre-licențiere nu folosesc controale placebo cu adevărat inerte și foarte puține urmăresc rezultatele siguranței pe termen lung. Asta nu este conspirație – este doar recunoașterea unei limitări a datelor. Așadar, întrebarea la care revin mereu este: dacă putem recunoaște succesul incontestabil al vaccinurilor din punct de vedere istoric, de ce este tratat ca periculos sau tabu să ridicăm întrebări legitime despre modul în care le folosim astăzi? De ce scepticismul în jurul anumitor politici sau practici este confundat cu a fi "anti-vaccin", când în realitate este vorba despre a ne asigura că știința este cât mai puternică și transparentă posibil?